Linişte

doar eu
gânduri încremenite pândesc în liniştea rece
clipesc. cum poate fi real
ceasul de pe perete?
secunde trec mereu, mereu...
mă uit în oglinda lui,
şi-ţi văd chipul
e ora infinit. visez?
sau poate ceasul meu a stat?

Pagina alba

Şi daca viitorul ar fi pagina alba din faţa mea? Dacă mainile-mi ude ar desluşi prin codul infinit de cifre care mă ţin departe de catastiful Atotputernicului în care poţi să vezi cum se desface uşor ghemul făcut din ceasuri, minute si secunde care e fiinţarea...? Să mă trezesc mâine, să văd creionul meu cu degetele-mi uriaşe în fiecare zi la răsărit haşurând norii de ploaie şi aşternând mantia roză de praf de lună peste trupul meu leneş, care numaidecât ar prinde aripi...